Înapoi la școală, înapoi la sport cu echipament de la Decathlon

Înapoi la școală, înapoi la sport cu echipament de la Decathlon

Așteptai cu nerăbdare vești bune referitoare la redeschiderea școlilor? Pentru că învățământul este o prioritate națională, cu toții suntem încântați de faptul că instituțiile de învățământ vor primi copiii, adolescenții și tinerii înapoi la școală, înapoi la sport.

În data de 13 Septembrie 2021 va suna mult iubitul clopoțel marcând începutul unui nou an școlar, iar vestea bună anunțată de către oficialități bucură părinții, copiii și cadrele didactice deopotrivă. Școlile și grădinițele vor fi deschise și vor funcționa cu prezență fizică până la noi ordine, care sperăm să nu fie nevoie să fie date sau cel puțin să nu aducă modificări nedorite.

În săptămânile următoare ne așteptăm la aglomerații în magazine și pe străzile din orașe pentru binecunoscutele cumpărături ale fiecărui părinte de rechizite, costumație și echipament necesare copilului său pentru participarea la cursuri și la orele de sport, fie că acesta este preșcolar, școlar, liceean sau student pentru că, în sfârșit, fiecare unitate de învățământ va avea sălile de clasă, sala de sport și terenul de sport pline de veselia revederii și a unui nou început.

Pentru evitarea alergăturii între diferitele magazine fizice, pentru protecția fiecăruia de virusul pandemic care încă nu ne-a părăsit complet și pentru diminuarea răspândirii acestuia, pentru comoditate și siguranță trebuie să respectăm măsurile de precauție: se recomandă cumpărăturile online care pot fi efectuate oricând și de oriunde.

Din multe alte motive sunt preferate cumpărăturilor fizice din locații unde există constrângerile spațiului, stocului de mărfuri și programului de funcționare care sunt limitate, dar și pentru faptul că în această perioadă produsele specifice pentru începerea școlii sunt în mare măsură la promoție online.

Ofertele din campaniile promoționale ”Back to school” lansate de diferite magazine sunt care mai de care mai tentante, însă pentru a beneficia de un preț accesibil pentru fiecare produs în parte propun ca anul acesta să revenim înapoi la școală, înapoi la sport cu echipament din Decathlon unde, atât în magazinul online cât și în fiecare dintre sediile lanțului de magazine fizice, găsim tot ceea ce ne-ar putea fi necesar într-o sală de sport sau pe un teren de sport, dar și îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii pretabile pentru a fi purtate în mod obișnuit.

Aici vei găsi orice tipuri de echipamente sportive pentru copilul tău acum înainte de începutul școlii precum și în timpul anului școlar, pe care le poți descoperi chiar acum cu clic pe fiecare:

  • treninguri și îmbrăcăminte sport,
  • încălțăminte sport pentru copii,
  • rucsacuri pentru copii,
  • accesorii și multe altele.

Fă o vizită magazinului online decathlon.ro, fă cunoștință cu produsele, comandă tot ceea ce îți dorești direct pe site și bucură-te de avantajele nenumăraților clienți mulțumiți precum: livrare gratuită în cele 27 magazine fizice, pentru orice comandă, indiferent de valoarea acesteia, garanție de 2 ani pentru toate produsele, iar fiecare 1 leu cheltuit îți aduce 1 punct cu care poți intra în programul de fidelitate ca să primești vouchere de reducere pe care le poți utiliza la următoarele cumpărături online.

Alături de produsele proprii mărcii vei găsi la dispoziție în magazinul online și produsele multor branduri celebre, astfel încât copilul tău să poată alege tot ceea ce îi place să poarte și să fie mândru că revine înapoi la școală, înapoi la sport cu echipament din Decathlon. Vizitează magazinul online și descoperă echipament sportiv pentru copii, cu tot ce ar putea avea nevoie în același loc.

Decathlon este cel mai important retailer de articole sportive din România ce oferă echipament sportiv pentru peste 70 de sporturi, scopul său fiind să facă sportul accesibil cât mai multor persoane și, în acest sens, oferă un raport cât mai bun calitate/preț pentru toate produsele existente în stoc, unde poți beneficia de produse exclusive, aparținând mărcilor proprii, concepute într-un mod inovativ tocmai pentru a fi cât mai accesibile pentru orice sportiv, indiferent de nivelul de practică.

Descoperă aici pe blog cum Să ne echipăm pentru sporturile de sezon cu produse de la Decathlon. După ce primești produsele comandate scrie-ne un comentariu la acest articol în care să ne povestești cât de simplă și comodă a fost experiența ta de cumpărare și dacă ai găsit absolut tot ceea ce căutai pe site-ul decathlon.ro, fără să fie nevoie să te mai deplasezi prin aglomerația urbană după produse sport.

Sursa articolului: decathlon.ro


Descoperă mai multe la Branduri în revistă

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu util cititorilor